Măsura M1/6B: Valorificarea patrimoniului natural și cultural

Descrierea generală a măsurii

Această măsură vizează valorificarea patrimoniului cultural (imobil, mobil, imaterial) și natural local, prin sprijinirea acțiunilor de punere în valoare a acestora.

Totodată atrage atenția asupra importanței folosirii resurselor culturale într-un mod durabil și echilibrat, vizând moştenirea patrimonială destinată generaţiilor de mâine. Creşterea economică şi presiunea investiţiilor imobiliare precum şi a urbanizării, prin dezvoltări necontrolate, sunt un factor care agravează starea patrimoniului.

Beneficiari direcți

– Autorități publice locale sau asociațiile acestora (ADI-uri)

– Societatea civilă

– Așezăminte culturale și instituții de cult

– Beneficiarii direcți ai acestei măsuri sunt incluși în categoria beneficiarilor direcți ai măsurii M9/6B

Acțiuni eligibile

Pentru proiecte de investiții:

  • Achiziționarea unor echipamente și obiecte necesare pentru desfășurarea activităților (standuri, scene mobile, stații de sonorizare și amplificare, etc.)
  •  înființarea și modernizarea parcurilor de joacă în mediul rural;
  • aciziționarea de utilaje pentru gospodărire comunală (buldoexcavator, utilaj dezăpezire, dotare centru civic etc.);
  • amenajare/reabilitare terenuri sportive și anexe.

Pentru proiecte de servicii:

Organizarea unor evenimente, activități care au în vedere punerea în valoarea a patrimoniului local, contribuie la consolidarea identității locale și la creșterea atractivității zonei (expoziții, festivaluri, școli de vară, ateliere şi seminarii, tabere multiculturale și ture turistice tematice, ateliere de lucru pentru diverse activităţi cu scopuri diferite, cunoașterea şi protejarea patrimoniului local, programe educative culturale/de ecologie, programe de conștientizare cu privire la privire la patrimoniul local și problemele de mediu, activități de promovare și susținere a protecției mediului, etc.)

Condiții de eligibilitate

Solicitantul să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;

Activitățile să se încadreze în tipul de sprijin prevăzut prin măsură;

Activitățile să se realizeze pe teritoriul GAL.

Pentru realizarea activităților propuse, solicitantul va folosi resurse din teritoriu.

Solicitantul trebuie să demonstreze că activitățile prevăzute în proiect sunt în beneficiul teritoriului GAL și contribuie la următoarele:

– punerea în valoarea a patrimoniului local

– încurajarea turismului durabil și protecția mediului

– creșterea atractivității zonei

– activarea vieții socio-culturale populației din teritoriul GAL Câmpia Transilvaniei

Intensitatea sprijinului:

– pentru operațiunile generatoare de venit: până la 90%;

– pentru operațiunile generatoare de venit cu utilitate publică – până la 100%;

– pentru operațiunile negeneratoare de venit: până la 100%.

Sumele aplicabile sunt de minim 5.000 EURO și maxim 80.000 EURO.

Fond disponibil: 399.719, 95 euro

ATAȘAMENTE:

Sesiunea 14/2024: 12.03.2024-22.03.2024

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect


Sesiunea 13/2023: 28.11.2023-13.12.2023, prelungire 28.12.2023

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 12/2023: 10.03.2023-11.04.2023, prelungire până la 05.05.2023

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 11/2021: 24.09.2021-25.10.2021

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 10/2021: 08.06.2021-09.07.2021

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 9/2020: 09.06.2020-10.07.2020

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 8/2020: 20.02.2020-23.03.2020

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 7/2019: 22.05.2019-24.06.2019

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Sesiunea 6/2019: 26.02.2019-26.03.2019

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

PROCEDURA-DE-EVALUARE-SI-SELECTIE-M1

Sesiunea 5/2018: 21.12.2018–31.01.2019

Data postării: 07.12.2018

Ghid M1-decembrie 2018 Data postării: 27.11.2018

Cerere finantare 7.2 pentru GAL

Cerere finantare 7.6 pentru GAL

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Fișa evaluare

PROCEDURA-DE-EVALUARE-SI-SELECTIE-M1

Sesiunea 4/2018: 31.08.2018 – 2.10.2018

Ghid M1-august 2018 Data postării:14.08.2018

Cerere finantare 7.2 pentru GAL

Cerere finantare 7.6 pentru GAL

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Fișa evaluare

Sesiunea 3/2018: 10.04.2018–15.05.2018

Ghid M1_6B Valorificarea patrimoniului natural și cultural-aprilie 2018 Data postării:03.04.2018

Cerere finantare 7.6 pentru GAL-valorificare patrimoniu natural si cultural si proiecte servicii

Cerere finantare 7.2 pentru GAL-achizitie utilaje pentru gospodarire comunala

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Fisa de evaluare

PROCEDURA-DE-EVALUARE-SI-SELECTIE-M1

Sesiunea 2/2017: 09.11.2017–11.12.2017; Prelungire apel până la 29.01.2018

Erata M1

Fisa evaluare generala proiect M1 actualizata 11.12.2017

PROCEDURA-DE-EVALUARE-SI-SELECTIE-M1 actualizata 11.12.2017

Cerere finantare corespondent 7.6 – valorificare patrimoniu natural si cultural si proiecte servicii

Cerere finantare corespondent 7.2 – achizitie utilaje pentru gospodarire comunala

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Acord-de-parteneriat-model

Anexa_2_Studiul_de_Fezabilitate

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Fisa evaluare generala proiect M1

PROCEDURA-DE-EVALUARE-SI-SELECTIE-M1

Sesiunea 1/2017: 31.07.2017 – 31.08.2017

Ghid M1/6B Valorificarea patrimoniului natural și cultural – iulie 2017 Data postării: 21.07.2017

Anexa 1- Cerere Finantare – M1 – investitii – GALCT – HG 907

CEREREA-DE-FINANTARE_M1_ servicii

Acord-de-parteneriat-model

Memoriu justificativ beneficiari publici model

Anexa-3-Recomandari-analiza-cost-beneficiu

Anexa_4_Model_Hotarare_consiliu_local_privind_implementare_proiect

Fisa_evaluare_generala M1

PROCEDURA-DE-EVALUARE-SI-SELECTIE-M1